Simularea din decembrie, pe modele oficiale.

Pentru clasa a XII-a. Simulările județene le organizează inspectoratele, deci data diferă de la un județ la altul. Aici găsești ce e anunțat până acum, modelele publicate pentru BAC 2027 și un plan pentru zilele rămase.

zile până pe 7 decembrie, prima dată anunțată

Ce e anunțat până acum.

Nu am găsit o listă oficială cu toate județele. Dacă județul tău nu e aici, întreabă dirigintele sau verifică site-ul inspectoratului. Întreabă și ce materie intră: în decembrie, de obicei nu e parcursă toată materia din clasa a XII-a.

Verificat ultima dată: 5 noiembrie 2026.

  1. 7–9 decembrie 2026Județeană

    Simulare județeană comună, regiunea Nord-Est

    Suceava, Botoșani, Neamț, Iași, Bacău și Vaslui dau aceeași simulare, în același timp. Lucrările sunt corectate de profesori din celelalte județe.

    Sursa: Anunț al ISJ Suceava, preluat de Tribuna Învățământului
  2. 18–20 ianuarie 2027Județeană

    Simulare județeană, Gorj

    Data apare într-o sinteză de presă. Confirm-o la liceu sau pe site-ul ISJ Gorj.

    Sursa: teste-bacalaureat.ro, sursă neoficială
  3. 22–25 martie 2027Națională

    Simularea națională

    Organizată de Minister, pentru toată țara. Rezultatele se comunică pe 9 aprilie.

    Sursa: OM nr. 5.211/2026, anexa 2
  4. 14–18 iunie 2027BAC

    Probele scrise de BAC

    Română pe 14 iunie, proba E.c pe 15 iunie, proba E.d pe 17 iunie.

    Sursa: OM nr. 5.211/2026

Patru pași până la simulare.

E recomandarea noastră, nu o regulă oficială. Simularea îți arată ce mai ai de lucrat, așa că merită folosită ca test, nu ca verdict.

  1. 1.

    Vezi unde ești, pe ceas.

    Alegi un model 2027 și îl rezolvi în 3 ore, fără să te uiți în caiet. Dacă nu ai 3 ore, ia un singur subiect, cu ceasul pornit.

    Alege un model
  2. 2.

    Corectează-te cu baremul.

    Punct cu punct, cinstit. Notează unde ai pierdut puncte: o definiție uitată, o cerință citită în grabă sau materie pe care n-o știi încă.

    Vezi subiectele oficiale
  3. 3.

    Lucrează doar ce te-a costat.

    Deschizi lecția capitolului slab și faci câteva runde scurte de Antrenor. Pentru un cuvânt neclar, ai Dicționarul.

    Deschide Antrenorul
  4. 4.

    Mai fă o lucrare, cu o săptămână înainte.

    Alege alt subiect oficial și compară cu prima încercare. În ultima zi recitești fișele de aur și nu mai începi materie nouă.

    Alege a doua lucrare